SUNT ȘI ZILE ÎN CARE CERUL PARE MAI DEPARTE

„Vițelul cel îngrășat nu este înjunghiat în fiecare zi, haina împărătească nu este îmbrăcată în fiecare zi, nu fiecare zi este zi de sărbătoare, nici sufletul nu este în fiecare zi sub manifestările dragostei divine.
Iacov nu a văzut în fiecare zi îngeri urcând și coborând; Ștefan nu a văzut în fiecare zi cerurile deschise și pe Hristos stând la dreapta lui Dumnezeu; Pavel nu a fost luat la cer în fiecare zi, nici Ioan nu a fost răpit în Duhul în fiecare zi. Niciun sfânt nu poate striga în fiecare zi: «Îl am pe Hristos al meu, am mângâierea, am siguranța mântuirii.» Cei mai buni dintre sfinți sunt determinați uneori să-și atârne harpele în sălcii și să strige: «A uitat Dumnezeu să aibă milă?… Și nu va mai fi El binevoitor?»”  — Thomas Brooks, Cerul pe pământ, pp. 69–70.

Uneori citim despre experiențele extraordinare ale oamenilor lui Dumnezeu și ajungem să credem că viața creștină ar trebui să fie în fiecare zi la fel. Ne așteptăm ca în fiecare dimineață să avem aceeași bucurie, aceeași dorință de rugăciune, aceeași dragoste pentru Scriptură, aceeași sensibilitate față de păcat și aceeași conștientizare a prezenței lui Dumnezeu. 

Dar nu toate zilele sunt la fel. Sunt și zile în care cerul pare mai departe. Sunt zile în care te rogi și parcă rugăciunea nu trece de tavan. Citești Biblia, dar cuvintele nu te ating așa cum te-au atins cu o zi înainte. Cânți o cântare pe care altădată ai cântat-o cu lacrimi, dar astăzi inima rămâne rece. Te uiți la tine și te întrebi: „Ce s-a întâmplat cu mine?” Ieri Îl iubeai pe Hristos cu o bucurie pe care aproape că o puteai simți în fiecare fibră a sufletului, iar astăzi parcă trebuie să lupți ca să-I spui: „Doamne, Te iubesc.”

Nu toate zilele sunt zile de sărbătoare. Thomas Brooks folosește o imagine foarte frumoasă: vițelul cel îngrășat nu este înjunghiat în fiecare zi, iar haina împărătească nu este îmbrăcată în fiecare zi. Cu alte cuvinte, există momente deosebite în care Dumnezeu ne face să experimentăm într-un mod aparte dragostea, bucuria și apropierea Sa. Dar Dumnezeu nu ne-a promis că vom trăi permanent la aceeași intensitate spirituală.

Iacov a avut noaptea aceea extraordinară la Betel, când a văzut scara și îngerii lui Dumnezeu. Dar nu a trăit în fiecare zi experiența aceea.
Ștefan a văzut cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu. Dar nu citim că în fiecare zi a avut parte de aceeași vedere.
Pavel a fost răpit până la al treilea cer. Dar nu a trăit în fiecare zi în al treilea cer.
Ioan a fost „în Duhul” și a primit acele descoperiri extraordinare. Dar nu fiecare zi a fost o zi de vedenii.
Experiențele extraordinare nu reprezintă normalitatea fiecărei zile.

Poate că una dintre cele mai frumoase imagini pentru viața creștină este călătoria spre Cetatea Cerească. Drumul spre Dumnezeu nu este un drum pe care fiecare zi arată la fel. Sunt porțiuni în care soarele strălucește, în care drumul este ușor și inima este plină de bucurie. Dar sunt și văi întunecate, urcușuri grele, zile în care pașii devin apăsători și în care parcă Cetatea nu mai pare atât de aproape.

Creștinul nu merge în fiecare zi prin același peisaj. Dar trebuie să meargă în fiecare zi în aceeași direcție. Nu te opri doar pentru că astăzi nu simți ceea ce ai simțit ieri. Călătoria creștinului nu se face doar în zilele în care avem aripi. Uneori trebuie să mergem obosiți. Uneori trebuie să mergem plângând. Uneori trebuie să mergem prin ceață. Uneori trebuie să mergem fără să vedem prea departe înaintea noastră. Dar mergem.

Pentru că nu sentimentele noastre sunt busola călătoriei, ci Cuvântul lui Dumnezeu.
Nu intensitatea bucuriei noastre ne ține pe drum, ci credincioșia lui Dumnezeu.
Nu faptul că Îl simțim în fiecare clipă ne asigură că El este cu noi, ci promisiunea Lui că nu ne va lăsa și nu ne va părăsi.
Nu te opri. Nu abandona călătoria. Nu te întoarce din drum.

Pentru că, într-o zi, după toate zilele acestea diferite, după toate văile și toate urcușurile, după toate zilele în care cerul a părut aproape și după toate zilele în care a părut departe, vei ajunge la Cetatea Cerească. Și atunci vei înțelege că n-a fost niciodată important cât de luminoasă a fost fiecare zi, ci faptul că, prin harul lui Dumnezeu, ai continuat să mergi înainte.
Direcția contează mai mult decât starea de moment.

Astăzi poate fi o zi în care cerul pare mai departe. Dar dacă picioarele tale încă merg spre Hristos, nu te opri. Mergi înainte. Nu trebuie să vezi tot drumul. Trebuie doar să continui să mergi în aceeași direcție. Cetatea te așteaptă.