Matei 18:21-35 – Pilda robului nemilostiv

Nu pune limite iertării

Matei 18:21-35: ,,Atunci Petru s-a apropiat de El și i-a zis: „Doamne de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?”
Învăţătorii religioși propuneau să se acorde iertare cel mult de trei ori, Petru consideră, probabil că este foarte generos din partea lui să sugereze: „Până la șapte ori“. Petru oferă un număr relativ mare de „iertări”, șapte.

Poate, la fel ca Petru, simți și tu că ai fost mai generos în oferirea iertării decât trebuia. Nu te-ai limitat la a ierta pe fratele tău, o dată, de două ori, de trei ori, ci l-ai iertat de șapte ori; ai iertat mai mult decât trebuia;

Priviţi însă la Petru: apar în viaţa noastră situații când credem că am fi îndreptățiţi să nu mai iertăm. Poate e cineva și-n viaţa noastră care ne-a greșit atât de mult, încât ne întrebăm și noi ca Petru: Doamne cât trebuie să mai iert?

Nu știu cine și cum te-a rănit. 
Nu știu cât de gravă e situația dintre tine și fratele tău!
Nu știu cât de mare este rana pe care ţi-a produs-o cel de lângă tine.
Nu știu paguba care ţi s-a făcut!
Nu știu de câte ori ţi-a făcut aproapele tău același rău, dar știu că la fel ca și Petru și noi nu suntem dispuși să oferim iertare la nesfârșit.
Există o a opta oară când nu mai dorim să oferim iertare. Există un moment când paharul se umple, când se trece limita și, din acel moment credem că nu mai trebuie să iertăm.
De fapt atitudinea lui Petru e și atitudinea noastră: punem limite iertării, însă Hristos vine şi desfiinţează orice limită.

v. 21-22: „Doamne de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?” Și Domnul răspunde: ,,Eu nu-ţi zic până la șapte ori…”, ,,Petre, Eu nu intenționez să stabilească astfel de limite”…ci până la șaptezeci de ori câte șapte”.

Ce înseamnă aceasta? Că trebuie să numărăm până la 490 de greşeli, aşa cum interpretează unii? Nu, căci apoi El dă o pildă, care accentuează iertarea deplină! Iertarea n-are limite!
NU PUNE LIMITE IERTĂRII!

Dacă sunteţi astăzi fraţi și surori în postura lui Petru, care aţi fost răniți de alţii, poate nu o dată, nici de două ori, și aţi tot iertat și iară aţi iertat, și vă întrebaţi dacă nu cumva și iertarea are limite, spun astăzi ce ar spune însuși Domnul Hristos dacă ar predica El: ,,Nu puneți limite iertării!”

Poate acum îmi vei spune ca și Petru că după anumite greșeli repetate e greu să mai ierți;
Aduceți-vă aminte ce I-a spus Domnul Isus atunci lui Petru, pentru că ni se potrivește și nouă azi: nu ni se cere niciodată să iertăm mai mult decât ne-a iertat Dumnezeu!

Oricare ar fi numele și reputația noastră, orice vechime am avea în biserică, orice responsabilităţi s-ar afla pe umerii noștri, Dumnezeu ne cere tuturor să manifestăm spiritul iertării, același spirit pe care El l-a manifestat fața noi, păcătoșii!
Da, trebuie să iertăm pe frații și surorile noastre fără să punem o limită iertării, pentru că și noi am păcătuit nespus de mult împotriva lui Dumnezeu și am primit de la El o iertare pe care nu o meritam!
În minutele care urmează, vreau să medităm la inima mare a lui Dumnezeu, la iertarea măreață de care am avut parte și pe care trebuie să o imităm și noi la rândul nostru!

Priviți cum începe pilda spusă de Domnul Isus: v.23: ,,Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii săi”.
Împăratul îl simbolizează pe Dumnezeu, iar robii suntem noi!
Datoria mare simbolizează păcatele noastre multe făcute împotriva lui Dumnezeu.

De observat că iniţiativa socotelii o are ,,Împăratul” v.23.
Noi nu suntem conștienți de datoria păcatelor noastre până când Dumnezeu nu ia inițiativa de a ne prezenta socoteala! Fiecare mântuit poate să spună că au trecut ani întregi din viața lui în care n-a băgat în seamă păcatul, până într-o zi când a simțit că Dumnezeu îl cheamă la socoteală!

Dar priviți ce spune Biblia mai departe despre acest Împărat. Spune v.24: ,,A început să facă socoteala”. Adică, a început să adune factură după factură, bon după bon. A deschis caietul cu datorii la acest rob, a adunat tot ce-a fost scris acolo, și a tras linie!

Fiecare păcat al nostru constituie, o factură, un bon, o chitanță, o datorie față de Dumnezeu!
Că Dumnezeu ne-a dat vedere și noi ne-am scăldat ochii în necurăţie, Dumnezeu a facturat lucrul acesta. Că Dumnezeu ne-a dat putere, minte și anumite abilități și noi le-am folosit într-un mod greșit, aceasta constituie un păcat.
Că Dumnezeu ne-a dat un timp în care să ne ocupăm de sufletul nostru, de mântuirea noastră și noi l-am risipit, toată această risipă de timp, constituie o datorie față de Dumnezeu!
Că Dumnezeu Și-a mărit faţă de noi porția de har ca să ne pocăim, și noi am devenit mai răi, n-am făcut altceva decât să mărim datoria noastră faţă de Dumnezeu!
Că Dumnezeu ne-a pus la dispoziție mijloace de îndreptare: întâlniri frăţești, slujitori care să ne învețe, Duhul Sfânt care să ne convingă și noi disprețuim aceste lucruri, nu facem altceva decât să adăugăm la datoria noastră alte facturi!

Fiecare păcat pe care l-am făcut la vedere sau în ascuns, la tinerețe sau la maturitate, a fost înregistrat pe casa de marcat a lui Dumnezeu și astăzi Dumnezeu ne cheamă să vedem totalul.
Vrei să știi cât e totalul?
Vrei să știi cât Îi datorezi lui Dumnezeu? Să citim ce spune v.24: ,,A început să facă socoteala și i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni”.
Suflete, atât Îi datorezi lui Dumnezeu: 10.000 de galbeni.

Citeam într-o carte că 10.000 de galbeni însemna prețul a cca 164.000 de ani de muncă. Un preț enorm pentru un zilier. Era o datorie pe care un om nu ar fi putut-o achita niciodată.
Dar poate mai șocant decât aceasta sumă enormă e faptul că tu ești robul acela atât de datornic!
Datoria aceasta enormă sunt păcatele tale împotriva lui Dumnezeu! Nimeni n-a greșit mai mult împotriva lui Dumnezeu decât tine și decât mine! Atât tu cât și eu, fiecare dintre noi am greșit față de Domnul enorm de mult.

Păcatele noastre sunt nenumărate! Datoria noastră față de Dumnezeu este așa de mare încât nu se poate calcula.
Păi câte păcate săvârşim noi numai într-o oră: în gândul nostru, în simţurile noastre, în vorba noastră, în purtarea noastră?
Dar într-o zi, dar într-o săptămână, dar într-o lună, dar într-un an, dar în toată viaţa? Cine le poate socoti?

Am adunat aceasta uriașă datorie față de Dumnezeu, prin păcatele înfăptuite contra conştiinţei noastre, prin păcatele noastre repetate, prin patimile noastre, prin purtările necuviincioase faţă de părinţi, faţă de soţie, faţă de Dumnezeu, faţă de trupul nostru, păcate cu gândul şi cu imaginaţia spurcată! Păi, dacă am aduna numai câte vorbe spunem fără rost, ce datorie s-ar aduna.

Suntem ca acel cerșetor care a primit de la rege o sumă mare de bani pentru a se pune pe picioare dar pe care el a prăpădit-o într-o cârciumă!
Așa ne-am comportat și noi: Am primit de la Dumnezeu har după har ca să ne punem pe picioare dar am dat la schimb acest har pe plăcerile noastre păcătoase!
Ne-am comportat ca niște cerșetori fără minte, ca niște rebeli, ca niște răzvrătiţi, ca niște nesupuși, și-acum a venit ziua socotelii.

Vrei să știi cât îi datorezi lui Dumnezeu?
Dumnezeu a pus în sufletul nostru un martor, și acest martor se numește conștiință. Întreabă sincer: „martore cât îi datorez eu Domnului meu?”. Dacă nu vom mitui conștiința ea va spune adevărul, și nu va scrie 50 în loc de 100! Fiecare păcat pe care l-am făcut s-a adăugat la datoria noastră faţă de Dumnezeu și acum factura de plată e imensă.

Acum vreau să vă spun ceva legat de datoria noastră.
Înainte să se închidă depozitul de construcții unde am lucrat, patroana mea de-atunci, m-a pus să fac o listă cu toți datornicii, cu toți cei care aveau să-i mai dea bani.
Am întocmit acea listă, și-n dreptul fiecărui datornic, am scris suma pe care o datora, după care am făcut o poză și i-am trimis-o pe whatsapp. Știţi ce-a făcut șefa după ce a văzut lista? M-a pus să-i sun pe fiecare în parte, să vină cu banii, pentru că ea nu era mulțumită să vadă niște cifre mari pe foaie, ea voia banii în mână!

Tot așa și Dumnezeu… El nu Se mulțumește să vadă banii aceștia pe foaie, niște numere mari și atât… nu! El vrea banii în mână, El cere satisfacție, cere ca suma să fie plătită!
Spune Biblia că: ,,Stăpânul a poruncit să se plătească datoria”.
Credeţi că Dumnezeu va trece cu vederea o astfel de pagubă produsă în împărăția Lui? Nu! Trebuie să-I dăm banii aceștia înapoi. Datoria aceasta trebuie să o plătim. Suma aceasta enormă pe care am cheltuit-o de la Dumnezeu trebuie să o dăm înapoi!

Credeţi că putem consuma la nesfârșit harul lui Dumnezeu fără să plătim? Fiecare minut de har pe care-l risipim se adună la ce vom plăti în ziua socotelii! Fiecare acţiune de bunătate a lui Dumnezeu, faţă de noi consumată într-un mod greșit, nu face decât să mărească pedeapsa noastră! Fiecare predică pe care o ascultăm și pe care nu o împlinim nu face decât să mărească vina noastră! Fiecare act providențial pe care îl trimite Dumnezeu pentru mântuirea noastră: că ne scapă de un accident, sau de moarte și pe care noi îl ignorăm, nu face altceva decât să ne agraveze situația noastră veșnică! Toate aceste gafe pe care le facem se adună, și într-o zi va trebui să le plătim!

Dar auziți ce spune Biblia în v.25 despre acest rob:… ,,n-avea cu ce plăti”.
Păi, de unde să scoată el, 10.000 de galbeni? Robul ar fi trebuit să lucreze 164.000 de ani fără vacanţe, fără duminici libere, și fără învoiri sau concedii. Și chiar dacă ar fi lucrat toate aceste zile, ar fi plătit numai suma principală, în afară de dobânda aferentă, care s-ar fi adăugat.
Paradoxul este că, cu cât ar fi lucrat mai mult ca datoria să-i descrească, cu atât mai mult aceasta ar fi crescut din zi în zi.

Dacă am lucra pentru Dumnezeu de dimineața până seara, zi de zi, săptămână după săptămână, lună după lună, an după an, fără duminici libere, fără învoiri, fără vacanţe, toată viața, tot n-am putea plăti datoria păcatelor pe care am acumulat-o faţă de Dumnezeu! ,,N-avem cu ce plăti”.

Dacă de astăzi înainte n-am mai face niciun păcat și-am pune la picioarele Domnului tot ce am avea, datoria noastră tot n-ar putea fi plătită!
Prin nicio ceremonie religioasă nu ne putem achita datoria.
Dacă 80 de ani ţi-ai bătuci genunchii în rugăciune, dacă ţi-ai lăsa gura uscată de post până ai muri, dacă ai sta treaz pentru Dumnezeu atâtea nopţi până ţi-ar ceda trupul, dacă ţi-ai da toată averea pentru săraci, încât să rămâi numai cu un carton, nici atunci n-ar scădea cu nimic datoria păcatelor tale! ,,N-avem cu ce plăti o așa mulţime de păcate”.

Martin Luther obişnuia să spună că suntem cu toţii nişte cerşetori înaintea Lui. Nu avem nicio speranţă că vom putea plăti vreodată datoria. Nu sunt puteri în propria-ţi fire, prin care să poți plăti datoria păcatului.

Acum aș face o observație importantă: faptul că nu avem cu ce plăti nu înseamnă că nu mai trebuie să plătim!
Să zicem de exemplu că mă împrumut de la bancă de 70.000 de euro să-mi fac casă, și în loc să-mi fac casă, mă duc și bag toți banii la păcănele. Acum când banca îmi va cere banii înapoi, eu am să-i spun că nu-i mai am și că n-am cum să-i mai dau înapoi!

Voi scăpa eu în felul acesta? Nici gând. Banca are și o altă metodă. Ea vine la tine și-ţi ia tot ce ai ca să-și acopere datoria, și izmenele de pe tine dacă trebuie. Da, banca nu rămâne în pierdere.
Așa s-a întâmplat și cu robul acesta; n-ai cu ce plăti? Bun, a zis Împăratul: ,,atunci vindem tot ce ai”.
v.25: ,,Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui și tot ce avea, și să se plătească datoria”.
Pentru a recupera ceva din pierdere, Împăratul poruncește să i se ia robului tot: soţia, copiii, casa și tot ce avea!

Prin condamnarea noastră, a păcătoșilor, dreptatea divină va fi până la veșnicie în satisfacție, dar niciodată satisfăcută. Chiar dacă Dumnezeu ne-ar arunca veșnic în iad: pe noi, copiii noștri, soțiile noastre, chiar și-atunci dreptatea Lui ar fi satisfăcută doar parțial, nu total!
Știţi de ce-i iadul veșnic? E veșnic, pentru că niciodată nu vom putea plăti păcatele pe care le-am făcut împotriva lui Dumnezeu.

Acum când robul își vede soția și copiii legați, pregătiți pentru a fi vânduţi, gata de-a fi separați pentru totdeauna, cade în genunchi și imploră har! Imploră o amânare!
v.26: ,,Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat, și a zis: «Doamne, mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti tot.»”
Dar în loc de o amânare, gestul Stăpânului întrece orice așteptare. Priviţi frumusețea v.27: ,, Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat (toată v.32) datoria”

Dumnezeu nu ne descoperă harul până când nu cădem în genunchi!
Dumnezeu nu ne descoperă harul până când n-ajungem la capătul puterilor; până când nu recunoaștem cu adevărat că n-avem cu ce plăti;
Dumnezeu nu ne descoperă harul până când nu ne aruncăm la picioarele Lui, cerându-I milă!

Doar când vom ajunge atât de smeriți încât să nu mai avem nicio pretenție, doar când ne vom pierde speranța cu privire la propria fire, de a-I plăti lui Dumnezeu, doar atunci vom auzi din gura lui Dumnezeu: ,,păcatele îţi sunt iertate”.

Datornicul a primit mai mult decât a cerut şi decât a putut să priceapă! Stăpânul l-a eliberat și i-a iertat toată datoria!
La fel și noi, am primit de la Dumnezeu mai mult decât putem pricepe: am primit iertare de toate păcatele! Da, Dumnezeu ne-a iertat 10.000 de galbeni, a șters toată datoria!

Acum, știţi care-i cea mai mare minune a harului? Cea mai mare minune a harului e faptul că Domnul Isus Hristos n-a pus limite iertării. N-a zis Hristos: ,,pot ierta atât, dar mai mult de-atât nu!”. Hristos n-a pus limite iertării;
Așa că, pe baza acestui Cuvânt îndrăznesc să zic: ,,să vină cel mai mare păcătos la Hristos și Hristos îi va ierta tot!”

Cel mai datornic să-I cadă la picioarele Domnului Isus, și Isus îi va șterge toată datoria!
Să ceară milă cel mai mare risipitor și Hristos îi va șterge toată risipa.
Să vină la Hristos cel mai dator dintre datornici și Hristos îi va da drumul și-i va șterge toată datoria!

Nu există datorie pe care Hristos să n-o poată șterge!
Ce har că n-a spus niciodată Dumnezeu: ,,asta nu vă pot ierta”
Nimeni să nu deznădăjduiască! Dumnezeu poate ierta orice păcat, și orice păcătos!

Vino, chiar tu, bărbatule care ţi-a înșelat nevasta și Hristos îţi va spune și ţie: „Păcatele îţi sunt iertate”!
O, vino chiar tu, mamă care ai făcut avort și Hristos te va ierta și pe tine!
Vino chiar tu, tânărule care ai băut pe ascuns și Hristos îţi va da drumul și ţie, ștergându-ţi toată datoria!
O, vino chiar tu, cel mai mare risipitor și Tatăl te va ierta!

Vino chiar tu, femeie care ai stat în braţele altui bărbat și Hristos te va ierta și pe tine!
Cel mai mare păcătos dintre păcătoși dacă ai fi, dacă vii la Hristos, te asigur că El îţi va șterge toată datoria!
Cel mai mare desfrânat dacă ai fi, dacă vii la Hristos ai să auzi și tu: ,,păcatele îţi sunt iertate”.
Cel mai rău soţ sau soție dacă ai fi, dacă vii la Hristos, te asigur pe baza Cuvântului, că El toată datoria ţi-o șterge!
Cel mai rău copil dacă ai fi, chiar și pe tine te va ierta Hristos dacă vii la El!
Cel mai stricat tânăr dacă ai fi, dacă vii la Hristos, îţi dau în scris că toate păcatele tale le îndepărtează!
Cea mai stricată tânără dacă ai fi, dacă vii la Hristos, ai să vezi că El nu pune limite iertării!
Să vină la Hristos cel mai dator dintre datornici și va pleca din prezenţa Lui cântând: ,,Datoria mea a plătit-o El”.
Ce priveliște avem astăzi înaintea noastră: Dumnezeu ni se prezintă astăzi în dragostea Sa infinită dispus să ne ierte de toate păcatele noastre, indiferent de numărul și de gravitatea lor.

Acum, gândiți-vă, vă rog, la cât de mare a fost datoria pe care Dumnezeu ne-a iertat-o! Mie mi-a iertat o datorie uriașă; ție ți-a iertat o datorie uriașă; lui i-a iertat o datorie uriașă… Gândiți-vă cât de mare a fost pierderea pe care Dumnezeu a acceptat-o pentru a ne ierta! Ce preț al iertării! Ce har nemăsurat! Ce pagubă a suportat Dumnezeu?!

Există întotdeauna un preţ al iertării.
De pildă, dacă cineva te insultă în public și tu îi spui apoi, cu înțelegere: ,,Te-am iertat” , cine suportă prețul insultei? Tu.
Aceasta este ceea ce a făcut și Dumnezeu. El i-a spus omului: ,,Ești iertat”. Dar a plătit El Însuși prețul acelei iertări prin moartea Sa pe cruce.
A zis Dumnezeu: ,,singura soluție ca să scapi de datoria aceasta imensă, este să suport Eu, paguba! Doar dacă suport Eu paguba, doar așa va fi satisfăcută complet dreptatea Mea!”

Ascultați-mă, dreptatea lui Dumnezeu n-ar fi fost satisfăcută niciodată atât de complet dacă ne-ar fi pedepsit, precum a fost satisfăcută când ne-a iertat! Când Dumnezeu ne iartă, dreptatea Lui este satisfăcută total iar asta înseamnă că El nu mai așteaptă nicio plată de la noi.

Dumnezeu nu ne iartă nici măcar pentru faptul că noi ne plângem păcatul sau ne pocăim! Nu așa cântăm noi: ,,Isuse, datoria mea cu plâns n-o pot plăti!”? Nu! Nimic din ce am face noi nu poate fi considerat plată pentru păcat, repet: nici măcar pocăința, nici măcar plânsul nostru!
Suntem iertaţi doar datorită Lui, n-avem niciun merit; primim iertarea de păcate numai datorită harul lui Dumnezeu; El merită toată lauda; Noi nu putem face nimic pentru iertarea noastră și nici nu trebuie, a făcut El totul!

Da, trebuie să ne pocăim ca să fim iertaţi, însă pocăința nu-i plată! Dumnezeu nu mă iartă pentru că mă pocăiesc; a plătit El tot prețul păcatului meu, pocăința nu-i decât mâna care primește iertarea!
Am citit în cărți despre deţinuţi cărora, deși li s-a oferit graţierea, n-au primit-o, ci au refuzat-o!

Dumnezeu îţi oferă iertarea gratis, fără să faci nimic pentru ea; când îţi cere să te pocăiești, nu-ţi cere altceva decât să întinzi mâna și să primești iertarea! Niciodată nu vom merita iertarea lui Dumnezeu, niciodată nu vom putea câștiga iertarea, niciodată nu vom putea face ceva ca să-L obligăm pe Dumnezeu să ne ierte;
Dacă merităm ceva, atunci merităm iadul; iertarea e numai prin har! v.27: ,,Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria”.
Puţină amânare a cerut el de la împărat, iar acesta i-a şters întreaga datorie!
Dumnezeu ne-a iertat fără limite!
Uimitor tablou este cel al iertării lui Dumnezeu… numai că pilda nu se încheie aici.

Spune v.28: ,,Robul acela, când a ieșit afară, a întâlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei„
Imaginați-vă cu ce bucurie trebuie să fi ieșit acest rob din prezenţa împăratului: fusese iertat de-o sumă imensă, numai că la ușa palatului avea deja să dea testul iertării;

S-ar putea ca nici să nu ieși bine de pe ușa bisericii și să și dai testul iertării!
Poate te vei întâlni cu un frate pe care nu-l ai la inimă, poate va fi soția ta, poate va fi soțul tău care iţi greșește de zece ori pe zi; poate un coleg de slujbă, poate un apropiat, poate mama sau tata care ţi-au greșit, oricine ar fi acest tovarăș, în Numele lui Isus îţi spun: nu îl întemniţa, ci iartă-l cum te-a iertat Hristos pe tine!

Nu se compară ce avem noi de iertat cu ce ne-a iertat Domnul nouă; Priviți ce spune v.28: ,,Robul acela, când a ieșit afară, a întâlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei”
Greșelile fraților noștri sunt nesemnificative faţă de ce i-am greșit noi Domnului! Paguba pe care trebuie să o suportăm noi e nesemnificativă faţă de ce a suportat Domnul pentru noi.
Ni se cere să iertăm o nimica toată: 100 de lei; Greu e să iertăm 100 de lei când noi am fost iertați de 10.000 de galbeni? Greu e să iertăm niște mărunţisuri?

Ce ne-a greșit fratele nostru reprezintă o datorie doar de 100 de lei!
Că te-a contrazis fratele tău de câteva ori, că te-a vorbit de rău, că nu ţi-a mulțumit pentru binefacerile pe care le-ai făcut toate acestea constituie o datorie doar de 100 de lei! În numele Lui Isus iartă aceste mărunțișuri!
Că te-a jignit soțul, că nu te-a apreciat pe cum trebuia, că a ridicat tonul mai mult decât trebuia, toate acestea reprezintă numai 100 de lei; treci cu vederea aceste lucruri mărunte!
Că te-a ironizat fratele tău, că s-a legat de familia ta și de copii tăi, că nu-i de acord cu felul în care faci tu lucrurile, toate acestea sunt 100 lei; Hristos ţi-a iertat de mii de ori mai mult!
Că ai meritat un lucru, un scaun, o slujbă și ţi le-a luat fratele tău, adunate toate la un loc, nu fac mai mult de 100 de lei!                                                                                                          
Că cineva ţi-a promis ceva și nu s-a mai ţinut de cuvânt e o greșeală nesemnificativă pe care trebuie să o ierți!
Aduceţi-va aminte că Dumnezeu nu ne cere să iertăm mai mult decât am fost noi iertați!

Însă priviți ce face acest rob cu tovarășul său, spune v.28: ,,a pus mâna pe el îl strângea de gât zicându-i: ,,Plătește-mi ce-mi ești dator””.
În loc să-l ierte pe tovarășul său, îi cere să-i plătească datoria, însă nu oricum ci strângându-l de gât!
Unde-i recunoștinţa, robule? Cum putem fi așa de răi?

Cum mai putem veni cu Legea la fratele nostru spunându-i: ,,plătește-mi ce-mi ești dator” când noi am experimentat harul iertării?
Cum putem să atentăm la viaţa aproapelui nostru când viaţa noastră a fost cruţată? ,,îl strângea de gât”, spune Biblia.
Cum putem ridica tonul la frații noștri cerându-le să plătească când noi am auzit din gura lui Isus: ,,iertate îţi sunt păcatele” Cum putem cere dreptate când noi am avut parte de milă?

Dar așa se întâmplă când ieșim din prezenţa Domnului! Când ieșim afară din prezenţa Domnului nu ne mai vedem starea noastră rea, păcatul nostru, marea noastră datorie, ci începem să vedem numai păcatul aproapelui, și ceea ce ne datorează el!
În prezenţa lui Dumnezeu ne vedem datoria noastră, în afara prezenţei Lui vedem numai datoria aproapelui. În prezenţa Lui ne vedem nimica, în afara prezenţei Lui începem să ne socotim ceva.

Acum vreau să vă arăt ce lecție îi dă Duhul Sfânt acestui rob prin gestul tovarășului său. Spune v.29: ,,Tovarășul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga și zicea: „Mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti””.
Observaţi vă rog, că tovarașul de slujbă al celui iertat de imensa datorie, i se adresează acestuia cu aceleași cuvinte pe care le-a folosit și el în fața împăratului: ,,Mai îngăduie-mă și-ți voi plăti”.
Duhul Sfânt l-a inspirat pe cel ce datora 100 de lei să rostească exact aceleași cuvinte, doar-doar se va trezi conștiința tovarășului său, amintindu-și că și el fusese iertat, însă de o datorie infinit mai mare.

Poate acum ești în postura acestui rob: plin de mânie, având dorință ca fratele tău să plătească pentru ce ţi-a făcut, mă rog ca Duhul Sfânt să-ţi trezească conștiința aducându-ţi aminte că și tu ai fost în postura celui ce a greșit!
Dacă suntem astăzi în postura acestui rob, și stăruie în mintea noastră gândul răzbunării, gândul ca tovarășul nostru să plătească, haideți să ne amintim că am trecut și noi prin aceeași situație;

Aduceţi-vă aminte cum am stat în camera noastră în genunchi în faţa Domnului, cerându-i iertare și Domnul ne-a iertat fără să merităm .
Aduceți-vă aminte cum nu cu mult timp în urmă eram exact în situația fratelui nostru: aveam nevoie ca Dumnezeu să ne ierte, aveam nevoie ca Dumnezeu să-și arate mila, nu dreptatea, și Dumnezeu și-a arătat mila.
Adu-ţi aminte în ce situație erai nu cu mult timp în urmă: cât de neajutorat erai, ce smerit erai la picioarele Domnului, ce lacrimi ţâșneau din ochii tăi, ce cereri fierbinți de iertare înălţai către Dumnezeu…ai uitat lucrurile acestea?

Duhul Sfânt încearcă să-ți trezească conștiința prin aceste cuvinte, însă poate nu te mișcă deloc aceste cuvinte ci ești hotărât să mergi până la capăt ca acest frate al tău să plătească! Spune v.30: ,,Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria”

Câţi dintre noi n-am făcut exact la fel?: ne-am transformat inimile în temnițe și-i ţinem acolo legați pe cei ce ne-au greșit! I-am închis în inimă pe cei ce ne-au greșit și suntem hotărâți să nu le dăm drumul până nu vor plăti pentru ce ne-au făcut!

Duhul lui Hristos este duhul iertării. El nu întemniţează pe nimeni; Temniţa, de orice natură ar fi ea, nu este lucrarea lui Dumnezeu. Oricât de dator ne-ar fi aproapele nostru, să nu-l întemniţăm. Hristos ne-a dat drumul, să dăm și noi drumul fratelui nostru chiar dacă nu merită, pentru că nici noi n-am meritat!
Nimic nu ne îndreptăţeşte spre răzbunare, dacă zicem că suntem urmaşii Aceluia care ne-a iertat toată datoria!

Nu știu cine-i persoana aceea din viaţa ta care ţi-a greșit atât de mult încât să crezi că nu mai trebuie iertată, însă potrivit cu Duhul lui Hristos care este Duhul iertării te rog, nu întemniţa pe nimeni! Dă drumul fratelui tău nu-l ţine încătușat în inima ta; I-aţi din Dumnezeu puterea de a sfarmă lacătul temniței fratelui tău! Du-te la celula inimii tale, în care l-ai închis pe fratele tău și folosește iertarea lui Dumnezeu, ca și cheie pentru a-l elibera! Du-te astăzi la temniţa inimii tale și dă-i drumul fratelui tău, pune-l în libertate, iartă-l, scoate-l de-acolo! Suportă tu paguba și lasă-l pe fratele tău liber!

Însă priviți la robul acesta, niciun argument nu-l înduplecă să ierte! Nici măcar faptul că Stăpânul îi iertase o datorie imensă!
Dar răutatea robului avea să ajungă la urechile Stăpânului! Spune v.31: ,,Când au văzut tovarășii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult, și s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute.”

Foarte mult ne întristăm și noi când vedem frați de-ai noștri că nu vor nicicum să ierte!
Foarte mult ne întristăm și noi când vedem familii din biserică că se dau în tribunal pentru niște mărunțișuri!
Multă întristare ne aduce vestea, că sunt și aici frați care nu vor să ierte!
Foarte mult ne întristăm și noi când vedem pe câte unul care, deși își zice: ,,rob al Marelui Stăpân” nu poate trece peste niște mărunțișuri!

Dar știţi ce ar trebui să facem noi când vedem pe câte un frate de-al nostru că nu vrea să ierte?
Ar trebui să mergem în rugăciune și să-I spunem Stăpânului!
Știi un frate care nu vrea să ierte? spune-i Stăpânului!
Știi o soră care nu vrea să ierte? Spune-i Stăpânului!
Știi pe cineva care nu vrea să ierte? plânge-te Stăpânului, nu te plânge la alţii, plânge-te Stăpânului și mai departe se va ocupa Dumnezeu!

Priviţi ce face Dumnezeu cu slujitorul lui despre care aude că nu vrea să ierte: v.32: ,,Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta, și i-a zis: «Rob viclean! Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat”. v.33: ,,Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău, cum am avut eu milă de tine?”

De ce îl numește Dumnezeu ,,rob viclean?” Îl numește așa deoarece el cerșește “sincer” lui Dumnezeu, iertarea cea mare, dar e mare tiran faţă de aproapele său, căruia nu-i iartă puţinul datorat lui. Cu alte cuvinte: ,,el poartă două feţe sub aceeași pălărie”.

Oare nu suntem și noi „robi vicleni” când în biserică zicem: ,,Doamne iartă-mă,” dar afară îi zicem la aproapele nostru: ,,plătește-mi ce-mi ești dator?”
Oare nu suntem și noi ,,robi vicleni” când faţă de noi vrem milă de la Dumnezeu, dar faţă de aproapele nostru vrem dreptate?
Oare nu suntem și noi ,,robi vicleni” când lui Dumnezeu îi cerem eliberare, dar pe aproapele nostru îl întemniţăm?
Oare nu suntem și noi ,,robi vicleni” când Dumnezeu ne-a iertat toate păcatele, ,,toată datoria” și noi punem limite iertării?
Oare nu suntem și noi ,,robi vicleni” când Dumnezeu ne-a șters toate păcatele indiferent de greutatea și numărul lor iar noi spunem: ,,lucrul ăsta, greșeală aceasta n-o mai pot ierta”?
Oare nu suntem ,,robi vicleni” când noi îi cerem iertare lui Dumnezeu de zece ori pe zi, iar când ne cere fratele nostru iertare, zicem: ,,nu-l mai iert că nu-i nici prima, nici a doua oară când îmi face asta”?
Oare nu suntem ,,robi vicleni” când Dumnezeu zice: ,,iert tot” și noi zicem ,,asta n-o mai pot ierta”?

Să nu punem limite iertării, ci indiferent de numărul greșelilor fraţilor noștri, indiferent de gravitatea lor să iertăm tot cum ne-a iertat și Hristos! Iertarea după modelul Domnului Isus Hristos n-are limite!

Să nu punem limite iertării: nici în căsătorie, nici în familie, nici în biserică! Hristos desfiinţează orice limită a iertării; Chiar dacă ne-ar greși cineva de 70×7 tot trebuie să iertăm, pentru că de 70×7 am păcătuit și noi împotriva lui Hristos și tot ne-a iertat!

Cum vrem să se poarte Dumnezeu cu noi așa trebuie să ne purtăm și noi cu aproapele nostru! Nu asta spun versetele 32-33?: ,,Eu ți-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai și tu milă de tovarășul tău, cum am avut eu milă de tine?”.
Eu ţi-am suportat paguba imensă așa cum mi-ai cerut zice Dumnezeu, dar oare nu trebuia să suporți și tu mica pagubă a fratelui tău? Eu ţi-am șters ce-mi datorai cum ai cerut, dar oare nu așa trebuia să faci și tu fratelui tău?

Ai uitat că ești beneficiarul iertării Mele zice Dumnezeu? Ai uitat cât ți-am iertat eu, zice Dumnezeu? Ar fi trebuit să acționezi nu după impulsurile tale ci după exemplul pe care ți l-am dat.

Acum vreau să vă arăt de ce nu pot oamenii să ierte, și de ce n-a putut să ierte nici robul acesta! În v.26 am sărit intenționat peste o propoziție iar propoziția aceasta conține explicația la întrebarea: ,,de ce nu pot oamenii ierta”. Priviți ce spune robul în v.26 în partea finală: ,,Doamne, mai îngăduie-mă, și-ți voi plăti tot”.

Vei plăti tu tot în 80 de ani de viață, ceea ce nu poate fi plătit nici în 164.000 de ani și nici în toată veșnicia? ,,Mai îngăduie-mă și-ţi voi plăti tot”.
Problema robului era că el, în mândria lui, nu a cerut iertarea, ci doar amânarea plății. ,,Mai îngăduie-mă și-ţi voi plăti tot”.

Știți de ce nu putem ierta? Nu putem ierta: pentru că nu realizăm dimensiunea propriei datorii.
Nu putem ierta pentru că nu regretăm acumularea datoriei. Nu putem ierta pentru că nu înțelegem imposibilitatea plății.

Știți de ce nu putem ierta? Nu putem ierta: pentru că nu apreciem valoarea iertării. Nu putem ierta pentru că nu apreciem jertfa Stăpânului; Nu putem ierta pentru că nu înțelegem paguba pe care a suferit-o Dumnezeu din cauza noastră. Nu putem ierta: pentru că nu apreciem mila lui Dumnezeu; Nu putem ierta: pentru că n-am fost niciodată zdrobiți de neputința noastră. Nu putem ierta: pentru că nu ne-am smerit niciodată așa cum trebuia în fața Stăpânului. Nu putem ierta pentru că mintea și inima noastră n-au fost niciodată transformate!

Înțelegerea datoriei noastre imense față de Dumnezeu și a neputinței noastre de a o plăti este singurul mod prin care putem ierta!
Dacă nu poți să ierți, te chem astăzi să-ți schimbi rugăciunea. Nu te mai ruga: ,,Doamne ajută-mă să iert pe cutare sau pe cutare” ci începe să te rogi așa: ,,Doamne ajută-mă să înțeleg dimensiunea păcatului meu. Ajută-mă să înțeleg imposibilitatea mea de plată. Învață-mă să apreciez valoarea iertării Tale. Învață-mă să apreciez jertfa Domnului Isus Hristos. Fă-mă să înțeleg pagubă pe care ai suferit-o Tu, Dumnezeule din cauza mea. Fă-mă să fiu zdrobit de neputința mea. Ajută-mă să mă smeresc așa cât trebuie. Transformă-mi mintea și inima Doamne”.
Faptul că nu putem ierta e dovada că nu suntem mântuiți!

Priviţi v.34: ,,Și stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora”.
Stăpânul ni-l prezintă pe rob la finalul pildei exact ca la începutul ei –un mare datornic – Acest rob n-a primit iertarea Stăpânului! Stăpânul i-a oferit-o, dar el a refuzat-o!

Dacă nu poți ierta e semn că n-ai cunoscut iertarea lui Dumnezeu! Dacă nu-mi poți ierta mica mea datorie e semn că n-ai înțeles dimensiunea propriei datorii! Dacă-mi ceri să plătesc e evident că nici tu n-ai experimentat harul iertării! Dacă nu mă poți ierta pentru paguba pe care ţi-am făcut-o dovedești că nu ești deloc conștient de pagubă pe care i-ai produs-o tu lui Dumnezeu!
Dacă nu poți ierta e semn că nu ești mântuit! Ești victima unei mari amăgiri dacă speri să mergi în Rai în timp ce nu-ţi ierţi semenii!

Da, se poate să te fi botezat, se poate să-ți fi schimbat îmbrăcămintea, se poate să-ți fi pus un batic pe cap, dar dacă nu poți ierta înseamnă că inima tot nu ți-a fost schimbată, tot nu ți-a fost transformată!
Cea mai sigură dovadă că ești iertat este faptul că ești o persoană iertătoare!
Și tot la fel de adevărat e și inversul! Cea mai sigură dovadă că nu ești iertat este faptul că ești o persoană neiertătoare!

Însă priviți la ce ne învață textul. Pedeapsa acestui rob n-are consecințe numai spirituale, ci și fizice! Simțim neiertarea pe propria piele. Spune v.34: ,,Stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna chinuitorilor”. Iar v.35 spune: ,,Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său”.

Dumnezeu are în Împărăția Lui niște soli aparte: auziți cum se numesc: ,,chinuitori”. Numele lor arată misiunea lor; misiunea lor este aceea de a le provoca dureri fizice, chinuri, celor ce nu iartă;
Iată ce citeam într-un studiu făcut în America în anul 1999: ,,Iertarea este un medicament și pentru trup. „Cei care-i iartă pe vrăjmașii lor prezintă o îmbunătățire a sănătății, în timp ce oamenii care păstrează «vie» amintirea răului care li s-a făcut sunt în primejdie ca de-a lungul timpului să sufere de tulburări, boli mintale, dureri de cap însoțite de grețuri și vărsături, hipertensiune, cât și de probleme cardiace, boli de inimă și altele…”

La baza multora dintre bolile de care suferim stă neiertarea! Întreabă-te sincer: ,,boala aceasta, suferința aceasta, chinurile acestea de care am parte acum, nu sunt cumva din pricina neiertării”?Nu cumva sufăr din cauză că n-am iertat? Bolile acestea de care sufăr nu sunt cumva solii pe mâna cărora m-a dat Dumnezeu din cauza neiertării?

În urmă cu ceva timp am citit mărturia unui preot și iată ce mărturisea el: „În anul 1999 am fost chemat să spovedesc un bolnav, aflat pe patul morții, care era internat la spitalul Rios, din Patras, un oraș din Grecia. Bolnavul acesta n-o „înghițea” deloc pe sora lui. Nu mai vorbise cu ea de 20 de ani. La spovedanie, i-am pomenit de sora lui și chipul i s-a schimbat, s-a sălbăticit. Dar în final s-a lăsat convins s-o vadă. S-au îmbrățișat, iar cel care era pe patul morții s-a făcut sănătos. Deci s-a ridicat îndată din boală de pe patul morții și a plecat în satul lui!”.

Când sufletul ne doare și trupul ajunge să sufere. Noi ne facem analize, căutăm medicamente cu care să tratăm efectele, uitând să mergem mai adânc, spre cauza directă a suferințelor noastre.
La baza multora dintre bolile pe care le trăim stă lipsa iertării.
S-ar putea ca mulți dintre cei ce ajung prea devreme, pe patul morții s-ajungă din pricina neiertării!
S-ar putea ca multe boli de care suferim să le fi dobândit din cauză că nu-l înghițim pe unul sau pe altul. S-ar putea ca unii din cei ce trecem prin chinuri fizice să trecem din pricina neiertării!

Multe din bolile noastre s-ar putea să aibă la bază 20 de ani de dușmănie; 20 de ani de ură faţă de un frate sau o soră, sau de o anumită persoană!
Dacă nu iertăm ajungem pe mâna chinuitorilor și-atunci putem tot trimite pe bilete la amvon să se roage pentru noi, că Dumnezeu tot nu ne-ascultă!

Iertarea-i medicament pentru trup! Cheamă-o pe sora ta cu care n-ai mai vorbit de ani întregi și împăcate cu ea și poate ai să te ridici de pe pat!
Cheamă-l la tine pe cel cu care n-ai mai vorbit de ani buni și împacă-te cu el, și s-ar putea să te vindeci!
Multe din bolile noastre sunt de fapt împlinirea v.35: ,,Tot așa vă va face și Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu va ierta din toată inima pe fratele său”.
Vreți să scăpăm de chinuri? Atunci să iertăm din toată inima!

Iertarea adevărată este iertarea din toată inima, așa cum este iertarea lui Dumnezeu.
Dumnezeu iartă şi achită pe păcătos, în așa fel încât este socotit ca și cum n-ar fi păcătuit niciodată. Păcătosul iertat își ia locul în inima lui Dumnezeu ca la început, când omul nu păcătuise.
Să ierți din toată inima înseamnă să-i dai fratelui tău în inima ta, locul pe care l-a avut înainte de a-ți greși! Dacă înainte ați fost prieteni și vorbeați dar astăzi nu o mai faceți, iertarea înseamnă să reiei relația cu aproapele tău de unde ai lăsat-o!

Iertarea de tipul: ,,n-am nimic cu ea sau cu el, că l-am iertat” Nu este iertare! Iertarea presupune să-i dai locul pe care îl avea la început! Iertarea din toată inima înseamnă să-l socotești pe fratele tău ca și cum nu ţi-ar fi greșit niciodată!

Iertarea din toată inima nu înseamnă ștergerea memoriei, nu înseamnă să uiți, pentru că lucrul acesta nu-l putem face, dar înseamnă să iei datoria fratelui tău să o rupi în două, s-o bagi pe foc și să nu mai afle nimeni de ea niciodată!
Iertarea înseamnă să renunțăm la resentimente și să renunțăm la orice pretenție de a primi o compensație pentru durerea pricinuită sau pierderea suferită.
Să iertăm din toată inima înseamnă să suportăm noi paguba. Să nu mai așteptăm nimic în schimb de la cel ce ne-a greșit și, în același timp să nu mai pomenim niciodată de acele greșeli.
Trebuie să iertăm din toată inima, fiecare din noi… și iertarea trebuie extinsă la toți cei care ne-au greșit într-un fel sau altul, și au o datorie de plătit faţă de noi.

Este datoria noastră să iertăm, totul și la toți. Dacă ți-ai pus și tu această întrebare: “Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu?” Iată răspunsul Domnului: IARTĂ FĂRĂ LIMITE!