Problema răului și a suferinței (II)

DE UNDE A APĂRUT RĂUL?

Pentru a înțelege originea răului, trebuie să ne întoarcem la începuturile istoriei biblice, la
Geneza 1. Acolo descoperim imaginea inițială a creației.
Și este interesant că Biblia nu începe cu răul. Biblia începe cu binele.
La începutul istoriei biblice descoperim că Dumnezeu creează o lume bună.
La sfârșitul fiecărei zile a creației citim aceeași expresie:
„Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.”

De exemplu, Geneza 1:10, după ce Dumnezeu a creat pământul, spune: „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun”.
v.12, după ce umple pământul de verdeață și de pomi fructiferi, Scriptura afirmă din nou: ,,Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun”.
v.18, după ce Dumnezeu așază pe cer soarele, luna și stelele, citim aceeași expresie: ,,Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.”
v.21, după ce Dumnezeu creează viețuitoarele mării, aceeași expresie apare din nou: ,,Dumnezeu a văzut că erau bune”.
v.25, după ce Dumnezeu creează viețuitoarele pământului, aceeași expresie se repetă: ,,Dumnezeu a văzut că erau bune”.

Moise repetă de șase ori aceeași idee, ca și cum Moise ar vrea să ne imprime în minte un adevăr fundamental: tot ceea ce Dumnezeu creează este foarte bun!

Observați ceva foarte interesant. Dumnezeu creează… apoi privește… apoi spune: „Este bun.”
Nu este o simplă repetiție literară. Este verdictul Creatorului asupra creației Sale.
Ca și cum Dumnezeu ar semna fiecare parte a creației spunând: „Așa am vrut să fie.”

Iar în v.31, după ce Dumnezeu termină creația și Omul, Scriptura concluzionează sau pune o evaluare finală: ,,Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune”.

Aici mărturia Scripturii este și mai puternică. Expresia „foarte bune” nu înseamnă doar că lumea era frumoasă sau funcțională.
Ea înseamnă că întreaga creație era exact așa cum Dumnezeu intenționase să fie.
Era o lume: fără păcat, fără moarte, fără boală, fără violență, fără lacrimi, fără războaie, fără cutremure distrugătoare, fără despărțire între Dumnezeu și om.
Omul trăia într-o părtășie perfectă cu Dumnezeu și cu întreaga creație.

Aici găsim un adevăr extrem de important:
Răul nu face parte din creația originală a lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu a creat păcatul.
Nu a creat moartea.
Nu a creat suferința.
Tot ceea ce a creat El era bun.
Aceasta înseamnă că răul nu este ceva creat de Dumnezeu. 

Prin urmare, Biblia începe prin a-L declara nevinovat pe Dumnezeu de orice acuzație că El ar fi autorul răului.
Biblia începe tocmai prin a elimina această posibilitate.
Dacă Dumnezeu declară creația „foarte bună”, atunci răul nu poate avea originea în caracterul Său. Iar o creație foarte bună nu poate proveni decât dintr-un Dumnezeu foarte bun.

Dar în capitolul 3 totul se schimbă.
Șarpele apare în grădină.
Adam și Eva aleg să nu creadă Cuvântul lui Dumnezeu și să asculte de glasul ispititorului.
Și prin această neascultare păcatul intră în experiența umană.

Blestemul pătrunde în creație.
Relația cu Dumnezeu este ruptă.
Moartea începe să domnească.
Suferința apare.
Pământul este blestemat.
(Geneza 3:14-19).

Așadar, Geneza 3, nu descrie crearea răului, ci intrarea lui în istorie prin păcatul omului.
Geneza nu explică în detaliu originea șarpelui.
Nu explică cum au putut păcătui Adam și Eva într-o lume perfectă.
Accentul cade pe responsabilitatea omului.
Adam și Eva aveau libertatea să asculte.
Au ales neascultarea.

Și prin acel act: păcatul intră în experiența umană, relația cu Dumnezeu este ruptă, creația este blestemată, moartea începe să domnească.

Înainte de Geneza 3, totul era foarte bun; După Geneza 3 începe tragedia întregii istorii.
Pentru a înțelege mai bine semnificația acestui moment, este important să observăm cum interpretează apostolul Pavel evenimentul din Geneza 3. El nu privește căderea lui Adam ca pe o simplă povestire simbolică despre greșeala unui om, ci ca pe un eveniment real care a avut consecințe universale asupra întregii rase umane.

Romani 5:12: ,,De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din cauză că toți au păcătuit”.
Pavel explică foarte clar consecințele Genezei 3.

Observați ordinea:
Prima dată a intrat păcatul în lume.
Și prin păcat a intrat moartea.

Ele pătrund în lume prin neascultarea lui Adam.
Moartea este prezentată ca un intrus. 
Exact ca un dușman care pătrunde într-o cetate.
Moartea nu aparținea creației originale.
Ea intră odată cu păcatul.

Boala, degradarea, suferința și despărțirea de Dumnezeu sunt consecințele păcatului.
Toată istoria omenirii de după Eden este istoria unei creații afectate de această cădere.
Toată tragedia lumii își are rădăcina aici.

Dar consecințele păcatului nu s-au limitat doar la om. 
Uitați ce spune Apostolul Pavel în Romani 8:22: ,,Dar știm că, până în ziua de azi, toată firea, (adică, toată creația), suspină și suferă durerile nașterii”

Pavel spune că întreaga creație a fost afectată.
Întreaga ordine creată a fost supusă stricăciunii.
Întregul univers suferă.
Verbul „suspină” înseamnă literalmente: geme împreună. Pământul parcă geme.
Natura nu funcționează așa cum a fost creată.
Cutremurele, uraganele, bolile, moartea, seceta, dezastrele – toate sunt simptomele unei creații afectate de cădere.

Și foarte important, Pavel spune în v.20: ,,Creația a fost supusă deșertăciunii nu de bunăvoie, ci din cauza păcatului omului”.
Adică întreaga creație suportă consecințele răzvrătirii lui Adam.

Putem trage trei concluzii importante:
1. Dumnezeu nu a creat răul.
Tot ceea ce a creat Dumnezeu a fost foarte bun.

2. Răul a intrat în lume prin păcat.
Nu prin creația lui Dumnezeu.
Ci prin răzvrătirea creaturii.

3. Toată suferința lumii este consecința căderii.
Moartea, boala, durerea, degradarea creației își au rădăcina în Geneza 3.

Acesta este fundamentul biblic al problemei răului. Dacă Geneza 1 nu ar exista, am putea spune că Dumnezeu a creat lumea cu răul în ea. Dar Scriptura începe tocmai prin a afirma contrariul: Dumnezeu a creat totul foarte bun, iar răul este o intruziune în creația Sa, nu produsul caracterului Său.

Până aici am văzut un lucru foarte important: Dumnezeu nu este autorul răului. El a creat o lume foarte bună, iar răul a intrat în lume prin păcatul omului.
Dar asta nu rezolvă încă problema.

De fapt, acum apare întrebarea și mai dificilă.
Dacă Dumnezeu este bun și atotputernic, de ce a permis păcatului să intre în lume?
Dacă avea puterea să-l oprească, de ce nu l-a oprit?
Iar dacă nu l-a putut opri, mai este El cu adevărat atotputernic?
Și dacă l-a putut opri, dar a ales să nu o facă, cum mai poate fi numit bun?
Aceasta este, probabil, cea mai grea întrebare din întreaga problemă a răului.

În articolul următor vom analiza mai atent această întrebare și vom încerca să înțelegem, din perspectiva Scripturii, de ce Dumnezeu a permis păcatului să intre în lume și cum se armonizează această realitate cu bunătatea și suveranitatea Sa.