Problema răului și a suferinței (IV)

ÎN FINAL DUMNEZEU VA DISTRUGE DEFINITIV RĂUL

Astăzi trăim într-o lume în care Dumnezeu încă îngăduie existența răului și, în providența Sa, îl întoarce spre binele celor ce-L iubesc. Dar aceasta nu este starea finală a creației.
Va veni ziua când Dumnezeu va pune capăt definitiv răului.

Nu va mai exista păcat. 
Nu va mai exista moarte.
Nu va mai exista boală.
Nu va mai exista diavol. 
Nu va mai exista blestem.
Nu vor mai exista lacrimi.
În final Dumnezeu va crea un univers fără rău.
(Vezi – Apocalipsa 21:1-5.)

Geneza începe cu o lume fără păcat.
Apocalipsa se încheie cu o lume fără păcat.
Între Geneza și Apocalipsa se află istoria răscumpărării.
Acesta este firul roșu al întregii Scripturi.

Dumnezeu a permis păcatului să intre în istorie la începutul ei, și tot Dumnezeu îl va scoate într-o zi definitiv din istorie.
Este adevărat că nu înțelegem pe deplin toate misterele legate de originea răului.
Însă, chiar dacă nu cunoaștem toate detaliile despre începutul răului, cunoaștem cu siguranță sfârșitul lui.

Știm că răul nu va avea ultimul cuvânt.
Știm că păcatul nu va domni pentru totdeauna.
Știm că diavolul nu va birui.
Știm că moartea nu va câștiga.
De aceea, în Apocalipsa 21, Ioan vede ceea ce Geneza nu putea decât să anticipeze: o creație restaurată. Un cer nou și un pământ nou.

Aceasta este speranța creștină. Dumnezeu nu doar că transformă răul în bine în prezent, ci Se pregătește să-l elimine definitiv în viitor. Istoria nu se termină cu un cimitir, ci cu o cetate. Nu se termină cu un mormânt, ci cu o creație nouă. Nu se termină cu lacrimi, ci cu Dumnezeu locuind pentru totdeauna împreună cu poporul Său.

Creștinismul este singura viziune asupra lumii care poate privi răul în față fără să-l nege, fără să-l minimalizeze și fără să dispere, pentru că știe că răul are un început în istorie, o limită stabilită de Dumnezeu și un sfârșit sigur.

Dacă aceasta este destinația finală a istoriei, vreau să vă arat cum trebuie să privim suferințele din prezent.
Romani 8:18: „Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare care are să fie descoperită față de noi”.

Observați că Pavel nu spune că durerea nu este reală.
Nu spune că boala nu doare.
Nu spune că pierderea unei persoane iubite este ușoară.
Nu spune că persecuția este suportabilă.

El însuși a fost bătut, întemnițat, flămând, prigonit și, în cele din urmă, executat.
Știa foarte bine ce înseamnă să suferi.
Și totuși spune că, atunci când pui în balanță suferințele de acum și slava care vine, comparația nici măcar nu poate fi făcută.

Nu pentru că suferința ar fi mică.
Ci pentru că slava este infinit mai mare.
Durerea este reală. Dar este temporară.
Slava este veșnică.
Și tocmai această perspectivă îi dă credinciosului puterea să meargă înainte.

De fapt, în același capitol, în Romani 8:22 Pavel spune că întreaga creație suspină și suferă durerile nașterii până astăzi.
El nu spune că lumea, sau creația trăiește durerile morții.
Spune că trăiește durerile nașterii.
O femeie care naște suferă cumplit. Dar știe că durerea ei vestește venirea unei vieți noi.

La fel și creația.
Astăzi suspină. Astăzi geme.
Astăzi este afectată de păcat.
Dar nu merge spre distrugere.
Merge spre restaurare.

De aceea, creștinul nu privește lumea ca pe o lume abandonată de Dumnezeu.
El vede o lume căzută, dar aflată în drum spre restaurare.
El știe că Dumnezeu nu a terminat încă lucrarea Sa.
Într-o zi, Hristos Se va întoarce.
Păcatul va fi înlăturat.
Moartea va muri.
Diavolul va fi judecat.
Lacrimile vor fi șterse.
Și Dumnezeu va face toate lucrurile noi.

Creștinismul nu promite o viață fără suferință. El promite o slavă atât de mare, încât toate suferințele de acum nu vor putea fi puse alături de ea.

Dar mai rămâne o întrebare.
Poate că cineva spune: Este minunat că Dumnezeu va șterge lacrimile copiilor Lui. Dar ce se va întâmpla cu cei care au produs aceste lacrimi?

Ce se va întâmpla cu Hitler? Cu Stalin?
Cu cei care au abuzat copii?
Cu cei care au ucis?
Cu dictatorii care au murit liniștiți în paturile lor?

Rămâne dreptatea lui Dumnezeu neîmplinită?
Răspunsul Scripturii este categoric, nu.

Foarte mulți oameni cred că dacă un răufăcător nu este pedepsit aici, atunci a scăpat.
Dar Scriptura spune exact contrariul.
Citiți ce spune 2 Petru 2:9: „Domnul știe… să păstreze pe cei nelegiuiți ca să fie pedepsiți în ziua judecății.”

Observați verbul „a păstra”.
Petru nu spune că Dumnezeu i-a uitat.
Nu spune că Dumnezeu a renunțat la dreptate.
Spune că Dumnezeu îi păstrează.
Judecata nu este anulată.
Este amânată până la ziua hotărâtă de Dumnezeu.

Pavel spune același lucru în Romani 2:5: „Că dacă nu te pocăiești îți aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu”.

Fiecare păcat nepocăit este înregistrat înaintea lui Dumnezeu.
Nimic nu se pierde.
Nimic nu este uitat.

Dumnezeu a hotărât deja ziua dreptății, în Fapte 17:31, biblia spune că: „A rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate”.

Nu spune că Dumnezeu poate va judeca.
Nu spune că ar fi bine să existe o judecată.
Spune că a rânduit deja ziua.

Istoria nu merge spre haos.
Istoria merge spre tribunalul lui Dumnezeu.
Va veni ziua când fiecare om va sta înaintea Judecătorului întregului pământ.
Atunci nimeni nu va mai putea ascunde nimic.
Nici Hitler. 
Nici Stalin.
Nici torționarii.
Nici violatorii.
Nici corupții.
Nici criminalii.
Nici oamenii care și-au bătut joc de Dumnezeu.
Toți vor da socoteală înaintea Lui.

Iadul este dovada că Dumnezeu ia răul în serios.
Mulți oameni întreabă: Cum poate un Dumnezeu iubitor să trimită oameni în iad?
Dar întrebarea poate fi pusă și invers: Cum ar putea un Dumnezeu drept să lase răul nepedepsit?

Dacă Dumnezeu nu ar judeca niciodată răul, atunci El nu ar fi drept.
Dacă Dumnezeu i-ar trata la fel pe criminal și pe victimă, pe torționar și pe martir, pe cel care s-a pocăit și pe cel care L-a sfidat până la moarte, atunci dreptatea nu ar mai avea niciun sens. Dreptatea ar fi desființată.

Iadul nu este dovada lipsei iubirii lui Dumnezeu.
Iadul este dovada că Dumnezeu ia răul atât de în serios, încât nu îl va lăsa nepedepsit.
Mulți Îl acuză pe Dumnezeu că nu face dreptate.
Dar Scriptura spune că Dumnezeu a stabilit deja ziua în care va face dreptate deplină.

Poate că vă amintiți imaginea cu care am început.
Am vorbit despre copilul care moare într-un cutremur.
Despre mama care își pierde copilul.
Despre războaie.
Despre cancer.
Despre crime.
Despre toate acele întrebări care ne frâng inima și ne fac să strigăm:
„De ce, Doamne?”

Acum nu pot să vă spun că știu de ce Dumnezeu a îngăduit cutremurul acela și nu altul.
Nu pot să vă spune că știu de ce un copil moare, iar altul trăiește.
Nu pot să vă spun că știu de ce unii oameni suferă mai mult decât alții.

Dar pot să vă spun ce știu:
Știu Cine conduce istoria.
Știu că Dumnezeu nu este autorul răului.
Știu că El este bun.
Știu că El poate transforma răul în bine.
Știu că Fiul Lui a intrat în suferință.
Și știu că într-o zi răul va dispărea pentru totdeauna.

Nu am răspuns la toate întrebările tale. Nici Iov nu le-a avut. Dar ai un motiv să continui să te încrezi în Dumnezeu. Pentru că la Cruce ai văzut că Dumnezeu este bun, chiar și atunci când nu înțelegi căile Lui. Și în Apocalipsa ai văzut sfârșitul istoriei: un cer nou și un pământ nou, unde nu va mai fi nici moarte, nici plâns, nici țipăt, nici durere. Aceasta este nădejdea creștinului.

Noi nu știm toate răspunsurile despre rău. Dar Îl cunoaștem pe Dumnezeul care l-a biruit la Cruce și care îl va nimici pentru totdeauna la revenirea lui Hristos. De aceea, credința noastră nu se sprijină pe faptul că înțelegem totul, ci pe faptul că Îl cunoaștem pe El.

Poate că la sfârșitul acestei serii nu avem răspunsuri la toate întrebările pe care le ridică suferința și răul, dar avem ceva mai important: o cunoaștere mai clară a lui Dumnezeu și adevărurile pe care ne putem sprijini pentru a rămâne neclintiți în credință.

Putem rezuma mesajul în patru adevăruri fundamentale:

1. Dumnezeu nu este autorul răului.
Răul nu își are originea în caracterul lui Dumnezeu, ci în rebeliunea împotriva Lui.

2. Dumnezeu este Stăpân peste rău.
Răul nu scapă de sub controlul Său. Chiar și atunci când noi nu înțelegem, Dumnezeu rămâne pe tron.

3. Dumnezeu folosește răul pentru scopurile Sale răscumpărătoare.
El nu aprobă răul, dar este suficient de puternic încât să lucreze chiar și prin cele mai întunecate situații pentru a-Și împlini planurile.

4. Dumnezeu va distruge definitiv răul.
Răul nu va avea ultimul cuvânt. Dumnezeu va face dreptate și va aduce restaurarea deplină a creației.