Problema răului și a suferinței (III)

DE CE PERMITE DUMNEZEU RĂUL ȘI SUFERINȚA?

Înainte de a răspunde la această întrebare vreau să vă arat că noi punem întrebarea greșită. Evanghelia după Luca cap. 13:1-5 ne va lămuri în privința aceasta.

În perioada când Ponțiu Pilat a fost guvernator, a avut un loc un incident revoltător. Trupele romane au intrat în sanctuarul evreiesc din Galileea și i-au măcelărit pe oamenii adunați acolo pentru închinare. În timp ce oamenii aduceau jertfele pe altar, sângele acelor închinători a fost amestecat cu sângele boilor și a țapilor.

De aceea, oamenii au venit la Isus și L-au întrebat: ,,Ce zici de asta, Isuse?”. Tu ești marele rabin. Explică-ne această situație. Cum poate Dumnezeu să permită acest dezastru, în care să fie măcelăriți chiar aceia care se aflau în plină închinare religioasă?

Ce răspunde Isus în v.2, ar putea fi tradus cam așa: Voi puneți întrebarea greșită. Întrebarea potrivită ar fi alta: ,,Credeți voi, le-a răspuns Isus, că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni, pentru că au pățit astfel?”.
v.3: ,,Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel”.

Cu alte cuvinte, nu trageți concluzia greșită că dacă i s-a întâmplat cuiva un rău este pentru că a fost mai păcătos decât voi. Toți sunteți păcătoși, și toți meritați să pieriți… în afară de cazul în care vă pocăiți!

Observați că Isus nu explică de ce s-a întâmplat tragedia. În schimb, El corectează felul în care oamenii privesc tragedia.
Noi suntem surprinși de suferință. Suntem uimiți că Dumnezeu permite aceste lucruri.
Ba chiar Harold Kushner a scris o lucrare intitulată: ,,Când lucruri rele li se petrec oamenilor buni”; dar el pleacă de la o premisă greșită, cum că ar fi oameni buni pe pământul acesta.
Isus spune în învățătura Lui că toți suntem păcătoși și că toți merităm să pierim dacă nu ne pocăim.

Așadar când noi punem întrebarea: De ce permite Dumnezeu răul? Noi punem întrebarea care nu trebuie. Punem întrebarea greșită.
Ceea ce ar trebui să ne uimească este că Dumnezeu ne scutește de pedeapsă atât de mult timp.

Întrebarea corectă este: Cum poate Dumnezeu să fie atât de răbdător cu noi care păcătuim zilnic?
De când ne-am născut, păcătuim continuu… și Dumnezeu nu ne-a nimicit.
De ani de zile amânăm să ne pocăim și Dumnezeu încă ne tolerează. Cum poate fi Dumnezeu atât de bun… atât de răbdător? Cum poate Dumnezeu să aștepte atât de mult după noi?

,,Sau cei optsprezece inși, peste care a căzut turnul din Siloam și i-a omorât, credeți că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalim?”.
Oamenii construiau un turn la Siloam și, aparent fără vreun motiv, turnul a căzut peste ei, iar optsprezece oameni nefericiți au fost în calea lui, astfel au fost zdrobiți de acesta.

Unii ar putea spune că în acea după-amiază, când turnul a căzut, Dumnezeu dormea. Sau că El ar fi fost preocupat cu altceva, atenția Lui fiind abătută doar pentru o secundă de la turnul care stătea să cadă.

Dar nu asta a spus Isus. El a dat același răspuns legat de tragedia turnului care a căzut, ca răspunsul pe care l-a dat când a vorbit despre brutalitatea acțiunii soldaților lui Pilat, când i-au măcelărit pe cei veniți la închinare.
El spune: ,,credeți că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți oameni? Eu vă spun: nu; ci dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel”.

Deși nu știm în fiecare situație de ce permite Dumnezeu aceste lucruri, ceea ce știm este că El nu este nedrept și nici nu este lipsit de sfințenie când îi permite turnului să cadă.

Dacă ar fi să recunoaștem, atunci noi am merita ca fiecare clădire pe lângă care trecem să cadă peste noi.
Și dacă următoarea clădire ar cădea și m-ar face una cu pământul, nu pot decât să Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru harul pe care mi l-a dat și pentru mila pe care a revărsat-o asupra mea de atât de multe ori în viață.

Așadar întrebarea: De ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni? – este o întrebare greșită.
Mai corect ar fi să ne întrebăm:
De ce se întâmplă oamenilor răi lucruri bune?
De ce nu ne distruge Dumnezeu?
De ce ne mai rabdă Dumnezeu?
De ce continuă să răsară soarele peste cei răi?
De ce Dumnezeu ne mai dă viață, sănătate, hrană și încă o zi de har?

Așadar, din Luca 13 învățăm că de multe ori noi punem întrebarea greșită. În loc să ne întrebăm doar: „De ce permite Dumnezeu răul?”, ar trebui să ne întrebăm și: „De ce Dumnezeu este atât de răbdător cu niște păcătoși ca noi?”.

Totuși, aceasta nu înseamnă că întrebarea despre rău nu merită un răspuns. Dimpotrivă. După ce am așezat întrebarea în perspectiva corectă, haideți să vedem ce spune Scriptura despre motivul pentru care Dumnezeu permite existența răului.

Dumnezeu are un plan chiar și cu privire la existența răului. El nu este autorul răului, dar a hotărât, în înțelepciunea Sa, să îi permită existența. Dacă Dumnezeu nu ar fi îngăduit acest lucru, răul nu ar fi putut pătrunde în lume, pentru că nimic nu se întâmplă în afara suveranității Lui.

Pe de altă parte, dacă susținem că Dumnezeu nu folosește răul ca să-Și împlinească scopurile, ar trebui să recunoaștem că în univers există un rău pe care Dumnezeu nu l-a intenționat, care nu este sub controlul Lui și care ar putea să nu împlinească scopurile Lui.

Cu alte cuvinte, dacă spunem că Dumnezeu nu folosește răul pentru împlinirea planurilor Sale, atunci trebuie să acceptăm că în univers există un rău care a scăpat de sub controlul Lui. Și dacă există ceva care nu este sub controlul lui Dumnezeu, atunci cine ne garantează că răul nu va scăpa complet de sub control?
Cine ne garantează că răul nu se va înmulți și mai mult sau că nu va deveni tot mai grav?

Dumnezeu permite răul, dar nu îl produce. El este absolut sfânt și nu poate fi autorul păcatului.
Dumnezeu poate hotărî să permită existența răului și să-l folosească în planul Său fără să fie autorul lui. Scriptura este categorică, în Iacov 1:13-14 scrie: „Dumnezeu nu ispitește pe nimeni” și nu poate fi acuzat de rău. 
Totuși, în suveranitatea Sa, El poate folosi chiar și răul fără să fie vinovat de el.

Scriptura ne arată că Dumnezeu nu permite răul fără scop. El îl permite pentru că are un scop mai înalt, un scop răscumpărător. El ia ceea ce oamenii și Satan intenționează spre rău și îl transformă, în cele din urmă, spre binele poporului Său și spre gloria Numelui Său.

Iosif spune un lucru interesant la sfârșitul vieții lui, în Geneza 50:20: ,,Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume, să scape viața unui popor în mare număr”.

Gândiți-vă la viața lui Iosif. Trădat de propriii frați. Aruncat într-o groapă. Vândut ca sclav. Dus într-o țară străină. Acuzat pe nedrept. Aruncat în închisoare și uitat ani de zile. Nimeni nu înțelegea ce face Dumnezeu. Dar, privind înapoi, vedem că Dumnezeu conducea fiecare pas.
Nici groapa, nici robia, nici închisoarea nu au fost în afara planului Său.
Tocmai prin toate acestea Dumnezeu îl pregătea pentru locul din care avea să salveze mii de oameni de la foamete și chiar familia din care urma să Se nască Mesia.

Observați că Iosif nu minimalizează răul. El spune limpede: „Voi ați vrut să-mi faceți rău”. Răul rămâne rău și păcatul rămâne păcat. Dar în aceeași propoziție adaugă ceva extraordinar: „Dumnezeu l-a schimbat în bine.”
Aceasta este una dintre cele mai frumoase afirmații despre providența lui Dumnezeu din întreaga Scriptură.
Dumnezeu este atât de suveran încât poate lua chiar și cele mai întunecate păcate ale oamenilor și le poate transforma în instrumente prin care Își împlinește planurile Sale bune.

Iosif este un exemplu extraordinar al providenței lui Dumnezeu.
Dar Biblia ne oferă un exemplu infinit mai mare. Ea ne arată că Dumnezeu nu doar că poate transforma un rău mare în bine, ci poate transforma cel mai mare rău comis vreodată în cel mai mare bine pe care l-a cunoscut vreodată omenirea.

Moartea Domnului Isus este exemplul suprem al controlului asupra răului, vezi Faptele Apostolilor 2:22-24 și Faptele Apostolilor 4:27-28.
Scriptura spune că „Irod și Pilat cu Neamurile și cu noroadele lui Israel” s-au adunat ,,ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și sfatul Tău”.

Din întreaga veșnicie, Dumnezeu a hotărât orice detaliu al acelui eveniment al tuturor evenimentelor.
Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării.
Dumnezeu a hotărât când, unde și cum va muri binecuvântatul Său Fiu.
În Crucea lui Hristos avem cea mai mare dovadă a puterii lui Dumnezeu de a controla răul și a-l direcționa spre împlinirea scopurilor Sale.

Deși cei care L-au judecat și răstignit pe Domnul Isus au acționat din ură, invidie, lașitate și necredință, ei rămân pe deplin responsabili pentru păcatul lor.
Iuda este vinovat pentru trădare. Conducătorii religioși sunt vinovați pentru invidia și ura lor.
Pilat este vinovat pentru lașitatea lui. Soldații sunt vinovați pentru cruzimea lor.
Fiecare a făcut exact ceea ce a dorit să facă și fiecare poartă întreaga responsabilitate morală pentru răul comis.

Și totuși, deasupra tuturor acestor intenții păcătoase stătea planul suveran al lui Dumnezeu. Crucea nu a fost un accident al istoriei și nici o victorie a răului asupra lui Dumnezeu. Isus Hristos a fost dat la moarte „după sfatul hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu”. (Fapte 2:23).

Dumnezeu nu a fost autorul păcatului lor, dar a fost atât de suveran încât a folosit chiar și cel mai mare păcat din istorie pentru a împlini cel mai mare bine: mântuirea lumii prin jertfa Fiului Său.

Crucea ne arată că Dumnezeu nu doar permite răul, ci Îl și stăpânește. El este atât de suveran, atât de înțelept și atât de puternic, încât poate lua chiar și cele mai întunecate fapte ale oamenilor și le poate direcționa spre împlinirea planurilor Sale sfinte și bune.

Dacă Dumnezeu a putut transforma cel mai mare rău din istorie în cel mai mare bine al istoriei, atunci putem avea încredere că și relele pe care nu le înțelegem astăzi se află tot sub mâna Lui suverană.

Crucea ne descoperă însă mai mult decât suveranitatea lui Dumnezeu asupra răului. Ea ne descoperă și inima lui Dumnezeu față de cei care suferă. Până acum am văzut că Dumnezeu poate lua cel mai mare rău din istorie și îl poate transforma în cel mai mare bine.

Dar Crucea ne mai spune ceva: Dumnezeu nu privește suferința de la distanță. El nu rămâne în cer, ferit de durere, în timp ce oamenii plâng pe pământ. El Însuși coboară în lumea noastră și intră în mijlocul suferinței.

Într-o rugăciune impresionantă, C.S. Lewis spune: „Încearcă, Doamne, să Te pui în pielea noastră de muritori!”.
Dumnezeu chiar a făcut acest lucru. Întruparea Fiului lui Dumnezeu este decizia lui Dumnezeu de a Se pune în pielea noastră. El a venit într-o lume plină de păcat, durere și moarte. A cunoscut foamea, oboseala, respingerea, trădarea, nedreptatea, lacrimile și, în cele din urmă, moartea pe cruce.

De aceea, Crucea nu rezolvă toate misterele răului, dar schimbă radical întrebarea. După Cruce nu mai putem spune: ,,Dumnezeu nu știe ce înseamnă suferința”. Dumnezeul Bibliei este singurul Dumnezeu care a intrat personal în suferința creației Sale și a purtat-o asupra Lui.

Dar Crucea ne oferă nu doar mângâiere, ci și speranță. Ea nu ne spune doar că Dumnezeu suferă împreună cu noi, ci și că El este capabil să dea un sens chiar și celor mai întunecate suferințe.
Tocmai de aceea Apostolul Pavel poate scrie una dintre cele mai extraordinare promisiuni din Scriptură. 
Romani 8:28: „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”.

Observați cu atenție ce spune și ce nu spune acest verset.
Pavel nu spune că toate lucrurile sunt bune.
Boala nu este bună.
Cancerul nu este bun.
Moartea nu este bună.
Trădarea nu este bună.
Abuzul nu este bun.
Războiul nu este bun.
Păcatul nu este bun.

Dar Pavel spune ceva mult mai profund: Dumnezeu este atât de suveran, atât de înțelept și atât de puternic, încât face ca toate aceste lucruri să lucreze împreună spre binele celor ce-L iubesc.
Exact aceasta am văzut în viața lui Iosif. Exact aceasta am văzut la Cruce.
Frații lui Iosif au intenționat răul, dar Dumnezeu l-a întors în bine.
Oamenii au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu din ură și necredință, dar Dumnezeu a făcut din acel păcat mijlocul prin care a adus mântuirea lumii.

De aceea, dacă Dumnezeu a putut transforma cel mai mare rău din istorie în cel mai mare bine din istorie, atunci putem avea încredere că și relele pe care nu le înțelegem astăzi se află sub mâna Lui suverană.
Poate că astăzi nu înțelegi de ce ai trecut printr-o boală.
Poate nu înțelegi de ce ai pierdut pe cineva drag.
Poate nu înțelegi de ce Dumnezeu a îngăduit o anumită încercare.
Dar faptul că noi nu vedem scopul nu înseamnă că el nu există.

Un copil de cinci ani nu înțelege întotdeauna de ce tatăl îl duce la medic sau îl supune unei operații dureroase. Din perspectiva copilului, durerea pare lipsită de sens. Tatăl însă vede ceea ce copilul nu poate vedea. La fel, diferența dintre înțelepciunea noastră și înțelepciunea lui Dumnezeu este infinit mai mare.

Dacă suferința și răul ar exista în lume fără niciun sens, atunci într-adevăr am avea motive să ne îndoim de Dumnezeu. Dar dacă Dumnezeu conduce toate lucrurile și le îndreaptă spre un scop bun, atunci faptul că noi nu înțelegem acel scop nu înseamnă că el nu există.

De-a lungul istoriei, nenumărați credincioși au mărturisit tocmai acest lucru.
Richard Wurmbrand spunea că cei paisprezece ani petrecuți în închisorile comuniste au fost cei mai roditori ani ai vieții lui. Nu pentru că închisoarea ar fi fost bună, ci pentru că Dumnezeu a făcut ca și acea suferință să lucreze spre binele lui și spre slava Lui.

Creștinul trăiește cu această convingere: o mână nevăzută conduce întotdeauna istoria. Nimic nu scapă de sub stăpânirea lui Dumnezeu. El nu este autorul răului, dar este atât de înțelept și atât de suveran încât poate lua chiar și cele mai întunecate evenimente ale vieții și le poate integra în planul Său desăvârșit.

De aceea, Romani 8:28 nu este o promisiune că vom înțelege toate lucrurile. Este promisiunea că Dumnezeu conduce toate lucrurile. Iar dacă El a fost credincios la Cruce, putem avea încredere că va fi credincios și în fiecare suferință prin care trecem.

Și Romani 8:28 ne spune ce face Dumnezeu cu răul astăzi: îl face să lucreze spre binele copiilor Săi. Dar Biblia merge și mai departe. Ea ne spune ce va face Dumnezeu cu răul mâine. Va veni ziua când nu-l va mai folosi în planurile Sale, ci îl va nimici definitiv.

Despre această speranță și despre promisiunea biblică a înlăturării definitive a răului vom vorbi în articolul următor.